Prietenie adevărată !

Aș vrea să povestesc despre prietena mea. Ea are același prenume ca și al meu. Suntem două M ! Am cunoscut-o pe clasa 1,ea era cea mai deșteaptă din clasă,eu eram de talie medie,nu pentru că eram vreo ”prostănacă” (am învățat să citesc la 5 ani,și tabla înmulțiri pe clasa 1)ci pentru că pur si simplu nu îmi plăcea să învăț,mă plictisea. Ok,totu bine și frumos. Imi aduc aminte bine primii ani de școală,când nu eram mari prietene deoarece eram 2 poluri opuse : ea era cuminte,prima în clasă,liniștită iar eu zurlie,încăpățânată,cu gura mare,nu-mi plăcea cartea,etc. Prietenia noastră a început pe clasa a 3-a,când la un proiect am fost alese să lucrăm împreună. Atunci a venit prima dată la mine. Iar de atunci am fost de nedespărțit. Pe clasa a 5-a am ajuns colege de bancă,eram primele. Pe clasa a 6-a însă am fost mutate,eu într-un colț de clasă,ea în altul,ambele în a 2-a bancă de pe margină. Am avut o ceartă,și ea și-a făcut noi prietene,și eu la fel. Nu ne-am vorbit aproape un an de zile,însă clasa a 7-a ne-a găsit colege de bancă,și,și cele mai bune prietene,din nou. Mi-a plăcut mereu să o învăț,să îi fiu alături. Deși e mai mare ca mine cu un an,pentru mine era mai mică,o vedeam ca pe-o soră mai mică,pe care mi-a plăcut să o învăț multe. Cu mine a fost la prima discotecă pe clasa a 7-a,de Paște,eu am știut prima de primul iubit,de primul sărut,de toate aceste chestii. Și-a făcut apoi un prieten,o relație serioasă și relația noastră s-a cam răcit aproape jumătate de an,până s-au despărțit. Nu am vrut să o acuz de nimic,și am încercat pe cât am putut să îi fiu alături,deși nu înțelegeam de ce se depărta de mine. Pe clasa a 8-a,in toamnă s-a despărțit de prietenul ei,și parcă a început să meargă iarăși bine cu noi..până în iarnă. La început aveam amândouă prieten,din aceași seară,pe 26,dar cum niciodată nu eram amândouă fericite,nu se putea parcă,ea s-a despărțit de el după 2 luni. Și apoi am înțeles de ce s-e depărtase de mine,am înțeles de fapt că relația ei,cea pe care o avea cu prietenul o absorbea,așa cum făcuse și relația mea,cu mine. Dar ea,la început nu a fost așa înțelegătoare. S-a terminat clasa a 8-a,vacanța de vară ne-am petrecut-o împreună,iar din toamnă eram la licee diferite,în locuri diferite. Relația noastră s-a răcit de tot atunci,aproape că nu o mai recunoșteam..cum vorbea,cum era. Am început să ne vedem tot mai rar,să pierd și să piardă tot mai multe una din viața celeilalte. Așa a trecut timpul,am ajuns în iarnă,unde la fel,ne-am petrecut puțin timp împreună,într-adevăr,din vina mea. Am evitat-o neintenționat,fără să realizez de fapt,așa cum făcuse și ea cu 2 ani în urmă. Totul până într-o seară,din primăvară,când ea a venit la mine. Am vorbit,ne-am adus aminte de vremurile bune,de vremurile noastre,de timpu când mâncam castraveți murați cu cașcaval (remediu pentru mahmureală),de perioada când stăteam cu orele în fața messengerului și vorbeam,de multe dintre lucrurile pe care le făcusem,de amintiri haslii,de faptul că noi două am fost ca două surori din prima clipă de când am devenit prietene. Și am încercat să căutăm motivul rupturii noastre,și l-am găsit. Era relația mea. Dar de data asta nu m-a acuzat de nimic,mi-a spus că își aduce aminte că eu nu i-am scos ochii niciodată in perioada când era cu prietenul ei,pentru că nu îmi dădea atenție,și am înțeles-o,dar a uitat,sau orgoliul nu a lăsat-o să își aducă aminte. Apoi ne-am povestit tot ce făcusem în ultimul timp,și mi-am dat seama privind la ea,că nu mai e copilul acela mic și inocent,ci devenise o domnișoară în toată firea,o domnișoară puternică. M-a bucurat mult asta. M-a bucurat că a învățat de la mine să fie așa,să fie tare,să nu se lase. Pe zi ce trece mă uit la ea,o ascult,și parcă seamănă tot mai mult cu mine : e puternică,nu mai tace nici de o ții de gură,nu mai e fetița aceea liniștită,știe ce vrea. Ea știe să îmi fie mereu alături,să mă asculte,să mă facă ”boulee” și eu ”jisătoare” . Suntem mereu împreună,avem aproape aceleași gusturi,și deși poate nu suntem împreună mereu la bine și la chefuri,cu siguranță ne susținem una pe alta la greu. Atunci când aveam nevoie de o vorbă bună,ea mereu era la capătul firului și mi-o spunea,și vreau să cred că mereu am fost și eu așa pentru ea. Prieteni adevărați sunt cei care de fapt nu se întorc,ei nu pleacă nicidoată !