Aproape de ”sfârșitul drumului” !

Un drum care a fost anevoios,care a avut momente unice,momente vesele,triste.Un drum care e pe final..Se pare că încet,încet se termină. Se termină frumoasa mea poveste de dragoste. Și probabil e din vina mea,pentru că dacă aș vorbi altfel ar fi mai bine. Dar nu vreau,într-adevăr,am un orgoliu uriaș,parcă mai mare ca niciodată. Acum câteva minute mi s-a spus că primesc câteva ore să mă gândesc ce vreau,dacă mai vreau să continuăm sau nu (deși de o săptămână îi spun aproape zilnic că vreau să o terminăm). Probabil vrea să mă mai știe câteva ore a lui,sau poate se gândește că mă voi răzgândi și va fi bine,cine știe?! Mă doare enorm tot ce se întâmplă,dar m-a durut și mai mult toate cuvintele ce mi le spunea,toate planurile ce ni le-am făcut. Mă dor pentru că de fapt ele nu există. Pentru că dacă câteva dintre ele nu s-au întâmplat,probabil nici altele nu se vor întâmpla,deci rezultă că sunt toate niște minciuni. Am trăit aproape 2 ani o minciună. Am crezut până săptămâna trecută fiecare vorbă,fiecare cuvânt,fiecare plan spus de el. Credeam că nu e real ce se întâmplă,m-am considerat cea mai norocoasă fată din întreaga lume că îl am,că e al meu. Acum mă consider cea mai fraieră din lumea asta. Eu știu că am meritat mai multe. Și eu am mințit,dar aia a fost acum multe luni,și am făcut-o pentru binele nostru,pentru că dacă dezvăluiam atunci adevărul,nu ajungeam astăzi aici. El în schimb,nu m-a mințit pentru binele nostru,a făcut-o pentru binele lui,probabil. Pentru că mie nu mi-a fost bine deloc ! Peste toate astea,îl iubesc. Îl iubesc din tot sufletul meu,și mi se rupe sufletul la fiecare vorbă urâtă și indiferentă pe care i-o adresez. Nu e corect,într-adevăr,că e așa. Mi-aș dori să pot simți ură pentru el,să pot să îl las în pace,și să trec peste noi. Să nu am inimă. Dar am,din păcate,și e la el... Se spune că orice poveste are un sfârșit,cred că ăsta e sfârșitul nostru. Poate până aici am fost destinați împreună. Am învățat multe de la el,de la relația asta,și aș fi bucuroasă ca și el să fi învățat câte ceva. Peste tot răul,știu că e un băiat bun,și sper ca într-o zi să își găsească o fată asemeni lui,o fată cu care să fie fericit,care să îl facă fericit. Poate că eu nu am știut să îl fac,pentru că dacă aș fi știut probabil nu m-ar fi mințit cu nimic,și ar fi făcut toate lucrurile acelea pe care mi le-a promis,jurat,spus. Dar nu le-a făcut ! Mă învinovățesc pe mine,pentru ce a făcut el. Știu că voi suferi enorm când se va pune stop relației ăsteia,însă viața merge înainte. Acolo,undeva,știu că și pe mine mă așteaptă zile fericite... /sau poate mă voi decide că vreau să merg mai departe în relația asta?!