Jurnal

Mă bucur că sunteți pe blogul meu :) Sper să vă placă ceea ce veți găsi aici !

miercuri, 20 martie 2013

Azi zâmbim, e oficial !

Am observat că în postarea trecută ,nu v-am urat o primăvară frumoasă, așa cum meritați, de altfel... Deși până acum primăvara nu a dat semne că s-ar instala de tot, e oficial martie, deci clar, oficial e primăvară! Acum așteptăm și zilele toride.. :) Și revenind la mine, pentru că tot e *jurnalul* meu, aș vrea să specific, că după ultima postare, m-am împăcat cu iubitul meu...dar am avut o ceartă mult mai mare, care ne-a ținut despărțiți o zi (ca de obicei), iar de atunci ne înțelegem parcă din ce în ce mai bine. Mi-am dat seama că fără el e aiurea, și nu mă simt în largul meu, iar acum îi apreciez foarte mult prezența. Mă bucură mult când e lângă mine, și îmi dă o stare de bine, de liniște..de sentimente pure și curate, îmi place. Parcă m-aș îndrăgosti iarăși, deși eu deja îl iubesc enorm. Și aș putea scrie despre el ore în șir...deci suntem pe drumul cel bun, și sper să nu se mai strice niciodată :( Sunt fericită, foarte fericită ...și aș fi dispusă să urlu în gura mare ! În rest...cu școala e bine, au început testele, dar e ok, mă descurc eu, iar cu banii..hm, peste tot sunt probleme,nu ?! :)) 
Dar nu mă stresez, banii de fac ușor :) Am început în ultimul timp să mă gândesc tot mai des și mai mult la viitorul meu, și cred că știu cu ce vreau să fac. Vreau să plec de aici...și dacă pot, să-mi iau și prințul cu mine. Să vin acasă să-mi văd doar familia..și să plec iarăși. Asta-mi doresc acum. România nu cred că poate să-mi ofere tot ce-mi doresc eu..nu are cum. Și mi-e ciudă. Mi-ar plăcea să fie bine aici, acasă, în România, să nu fim nevoiți, noi, tinerii să plecăm peste hotare să ne facem viața .. :( Însă..mai este până atunci. Trebuie să-mi termin liceul, apoi voi vedea eu ce am de gând. Până atunci, zâmbiți. Din ce am înțeles, astăzi s-a dat o zi oficială internațională pentru a fi fericit, pentru a zâmbi, super,nu ?! Îmi place...și așa, văd tot mai des oameni stresați, supărați, triști .. :(..Merităm ziua asta, respectați-o !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu